Dor nestins

E scris în limba românească,
Ce alte limbi nu pot să definească,
Cuvânt tivit cu aur în inimile noastre,
Dorul, ce ne înalţă pe aripe măiastre!

Cântat în doine, balade şi poeme,
În psalmii prăfuiţi de vreme,
Un dulce simţământ, un fagur,
Ce-i al iubirii tânăr mugur!

El face două inimi să vibreze
Şi ţine simţurile treze,
De sentimente `nalte înţesate,
Ce-şi caută iubirea însetate!

Un prieten drag de ai avut,
Ca şi pe tine însuţi de l-ai preţuit,
V-a separat cărarea vieţii bifurcată?
Dorul, e cel ce-n amintire cată!

Sau, sorţii de te depărtară
De iubita, scumpa ţară,
Dor, e cuvântul care
Rupe a inimii hotare!

Dacă întâmplarea face,
Că un loc anume-ţi place,
De amintiri dulci încărcat,
Dorul, e cel ce te aduce îndărăt.

Lacrimi de dor de ai vărsat,
Durerea şi tristeţea ai aflat
Si lacrima obrazul ţi-a udat,
Alege să uiţi, e un fapt consumat.

Cetate de gând fără hotare!
Ce face dorul ca să zboare,
Îţi poate aduce doruri multe,
Alege doar ce-i hrană pentru suflet

Si din câte doruri sunt,
Mai mari pe acest pământ,
Roagă-te să ardă-n sufletul tău,
Dorul sfânt de Dumenezeu!

Negreşit, răspuns găseşti!
Şi-apoi ai să mulţumeşti,
Că lacrima vieţii n-a stins
Flacăra din dor nestins!

Mie Doamne, mi-e sufletul vioară,
Ce cântă-n notă tot mai clară,
Iubirea-mi şi Te rog ca să-mi rămâi,
Dor mare între doruri, căpătâi!

24.02.2008